X

Autentificare

Lost your password?

Sosete William Harvey

Într-o vreme când toți credeau că sângele roșu închis era produs de ficat, iar sângele roșu aprins de către inimă, Harvey a fost primul care a descoperit că sângele era pompat de inimă în tot corpul într-un sistem închis.
La 15 ani, Harvey a devenit student al Universității Cambridge, apoi la 24 a absolvit ca Doctor în Medicină Universitatea din Padua. Ca urmare, Universitatea din Cambridge i-a acordat și ea titlul de doctor în Medicină. La 30 de ani a devenit director medical al spitalului Sf. Bartolomeu din Londra, iar până la 40 de ani a fost recunoscut ca cel mai bun doctor din Londra, ajungând să fie doctorul a doi regi.

Disponibil

50 lei

Detalii

Fabricate din bumbac mercerizat, un bumbac extra usor, cu finisaj moale, sosetele Arete sunt concepute in asa fel incat sa nu simti ca le porti, lasand si piciorul sa respire. Cand ai experiemntat acest confort, cu greu vei mai purta o altfel de pereche de sosete.

Marimi disponibile: universala (39-46 EU)

Alte informatii: Șosetele sunt potrivite atât pentru vară cât și pentru iarnă (all season).

Garantie: 60 zile

Fabricate în Romania